O femeie din Strășeni a fost dusă să nască cu sirenă și girofar
Misiune mai specială pentru un echipaj al Inspectoratului Național de Patrulare asta după ce au fost nevoiți să escorteze cu girofarul un automobil blocat în ambuteiaj, în care se afla o femeie însărcinată. Incidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 10:35, pe strada Ion Creangă din sectorul Buiucani al Capitalei.

Tânără însărcinată, în vârstă de 28 de ani, se deplasa împreună cu soțul și mama sa de la Strășeni spre Centrul Mamei și Copilului din Capitală, unde urma să nască. Ajunși în Capitală, automobilul cu care se deplasau cei trei a nimerit într-un ambuteiaj, iar pe femeie a prins-o nașterea pe drum, scrie today.md.
Soțul acesteia s-a apropiat de un echipaj al INP și a cerut ajutorul, iar agenții de patrulare nu au stat mult pe gânduri, au pornit sirena și girofarul și au escortat automobilul în care se afla femeia însărcinată până la spital.
Solicitată telefonic, Natalia Golovco, ofițerul de presă al INP, a declarat pentru Today.MD că agenții de patrulare Alexandru Pasat și Vlad Gurin se aflau la sensul giratoriu de la strada Ion Creangă, unde era un ambuteiaj, când de ei s-a apropriat un barbat care i-a rugat să-l ajute să ajungă mai rapid la spital, din motiv că în mașină are o doamnă care naște.
Astfel, angajații INP au escortat automobilul în care se afla femeia până la spital.


