Lazariuc, una dintre cele mai frumoase femei din România
Materialul genetic, stilul de viaţă, dar şi intervenţiile estetice sunt răspunzătoare pentru felul în care arată vedetele. Presa din România a prezentat zilele acestea imagini incendiare cu femei de aceeași vârstă, despre care ai putea jura că le desparte mai bine de cinci ani.

Se spune că niciodată nu se întreabă vârsta unei femei dar, în general, vedetele din showbiz nu se cramponează de aceste detalii, neavând nici o problema să-și spună data nașterii. Numai că, surpriza, în peisajul monden sunt foarte multe prezente feminine care, la aceeași vârstă, arată complet diferit, încât probabil numai dovada buletinului ar putea convinge publicul că sunt de-o seamă. Moștenirea genetică, stilul de viaţă și cel vestimentar, expresia chipului dar şi micile intervenții estetice fac diferența, iar exemplele sunt mai mult decât grăitoare.
De departe, cea mai frapanta discrepantă este între basarabeanca Anastasia Lazariuc şi artista din România, Maria Cârneci, ambele având vârsta de 59 de ani.
Interpreta de muzică populară, Maria Cârneci
Dacă interpreta de muzică populară s-a ferit de operațiile estetice, într-un interviu pentru APROPO, Anastasia Lazariuc a recunoscut că, la îndemnul specialiştilor, şi-a injectat acid hialuronic pentru a scăpa de ridurile de pe faţă.
„Nu poţi să arăţi ca o epavă, mai ales când eşti o persoană publică. Desigur că toate aceste intervenţii au o limită. Nu sunt eu persoana din showbizz care a călcat cel mai des pragul cabinetului unui medic estetician. Recunosc că mi-am făcut unele retușuri la îndemnul specialiştilor. M-am lăsat greu convinsă şi uneori chiar mi-a părut rău, căci mie-mi place să fiu naturală.
Toţi mă întreabă care e secretul că arăt bine la această vârstă, dar n-am niciun secret. Probabil gena ori faptul că sunt un om activ mă ajută să mă menţin în formă. Nu am apelat niciodată la un stilist pentru că experienţa de viaţă şi de scenă, dar şi faptul că am avut ocazia să fiu printre persoane publice, m-a făcut să învăţ multe. Mă ghidez după regula „nu în tot ce-i modern poate să-mi stea bine”. Ţin cont de vârsta mea şi încerc să nu par ridicolă prin ţinutele pe care le port ”, ne-a declarat Anastasia Lazariuc, precizând că pentru a arăta mereu bine a apelat şi la un tratament de estompare a ridurilor, folosit de celebra Madonna. Interpreta ne mai spune că în industria muzicii este o concurență acerbă, iar artiștii se străduie să arate mereu bine în lumina reflectoarelor.
Artista noastră este considerată una dintre cele mai frumoase femei din România.




