Ссылка скопирована
Un asteroid masiv în formă de craniu se apropie de Pământ
Un asteroid masiv în formă de craniu se apropie de Pământ. Potrivit oamenilor de ştiinţă, obiectul spațial, cu un diametru de aproximativ 700 de metri, se va apropia cel mai mult de planeta noastră în luna noiembrie a anului viitor.

El nu va reprezenta însă niciun pericol pentru omenire. Asteroidul a mai trecut o dată pe lângă Pământ în octombrie 2015, notează Publika.md.
Atunci, el a zburat la o distanţă de 1,3 ori mai mare decât cea dintre planeta noastră și Lună.
Potrivit NASA, până în prezent, au fost descoperite peste 1.800 de asteroizii, însă niciunul dintre ei nu pun în pericol.


