Oboseala poate ascunde o afecţiune gravă
Oboseala apărută brusc nu trebuie ignorată, ea putând ascunde afecţiuni grave.

Afecţiunile pulmonare şi ale sistemului respirator sunt multiple şi variate. O parte din ele sunt perfect vindecabile dacă pacientul se prezintă la timp la medicul de familie sau la medicul pneumolog pentru un diagnostic precis şi instituirea unui tratament adecvat. Aceste boli perfect curabile sunt pneumoniile, infecţiile pleurale, tumorile benigne ale pleurei sau ale plămânului şi, de asemenea, afecţiunile parazitare cu afectare pulmonară, cum ar fi chistul hidatic.
Există o a doua categorie, mult mai mare, de boli pulmonare, care pot fi ţinute sub control, dar necesită tratament pe toată durata vieţii pacientului. Amintim astmul bronşic, bronşita cronică, enfizemul pulmonar, bronşectazia, fibroza chisitcă şi bolile interstiţiului pulmonar. O parte din aceste afecţiuni se pot ameliora pentru o lungă perioadă prin efectuarea unui transplant pulmonar.
Există, din nefericire, şi o a treia categorie, din care face parte cancerul pulmonar, adică tot ceea ce înseamnă tumori maligne ale plămânului şi tumorile maligne ale pleurei, iar speranţa de viaţă a celor afectaţi depinde de precocitatea cu care este pus diagnosticul şi cu care se prescrie tratamentul adecvat de extragere chirurgicală a tumorii, asociat sau nu, în funcţie de stadiu, cu chimioterapie şi radioterapie”.
În opinia specialiştilor, inamicul numărul unu în acest domeniu rămâne fumatul.


