Cum arătau cărțile de joc acum 500 de ani
La Metropolitan Museum of Art’s Cloisters se află cel mai vechi pachet de cărţi de joc din lume. Deși au trecut mai bine de 500 de ani de când au fost create, fiecare carte fiind o operă de artă în miniatură, acestea arată incredibil de bine.
![]()
Cărţile din acest pachet au o formă alungită, eliptică, şi sunt realizare din mai multe straturi de hârtie colorată presate cu modele desenate de mână şi decorate cu aur şi argint.

Muzeul din Statele Unite în colecţia căruia se află a obţinut pachetul de cărți de la un dealer de antichităţi din Amsterdam în anul 1983. Se credea iniţial că era din secolul 16, dar pentru că dealerul era sigur că era mult mai vechi s-au făcut analize suplimentare.
După ce au fost analizate cărțile de joc în detaliu s-a dovedit că avea dreptate. Concluzia la care s-a ajuns este că acestea ar fi fost, de fapt, create între anii 1475-1480.

Spre deosebire de pachetele de cărţi pe care le găsim astăzi pe piaţă cu patru suite de 13 cărţi, la începutul anilor 1400 existau unele variaţii în componenţa pachetelor în funcţie de regiunile în care erau produse. Unele pachete conţineau o suită suplimentară, care putea fi folosită probabil dacă alte cărţi s-ar fi pierdut.
Modelele de pe cărţi înfăţisau diferite animale, plante sau obiecte, precum păsări, coifuri sau flori, tot în funcţie de originea pachetului, scrie atlasobscura.com.


