theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
29 Сентября 2015, 22:33
1 010
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Iubita lui Jim Carrey s-a sinucis

Iubita lui Jim Carrey, Cathriona White, și-a pus capăt zilelor, iar actorul de 53 de ani, care avea o relație tumultuoasă cu tânăra, s-a declarat marți "profund întristat și șocat", scrie agerpres.ro.

Iubita lui Jim Carrey, Cathriona White, și-a pus capăt zilelor. Foto: epictimes.com
Iubita lui Jim Carrey, Cathriona White, și-a pus capăt zilelor. Foto: epictimes.com

Potrivit lui Fred Corral, purtător de cuvânt al poliției din Los Angeles, "o femeie de 30 de ani din Sherman Oaks" a fost găsită moartă de serviciile medicale de urgență luni seară. Ei au apreciat că "aparent este vorba de sinucidere". S-a deschis o anchetă pentru deces prin sinucidere, a adăugat Corral.

Conform presei americane specializate în celebrități, cei doi s-ar fi despărțit joia trecută, după o relație tumultuoasă întreruptă de câteva ori. Conform site-ului TMZ.com, care citează surse din poliție, femeia ar fi murit din cauza unei supradoze de medicamente, însă purtătorul de cuvânt al poliției din Los Angeles nu a confirmat deocamdată această informație.

Jim Carrey a spus că este "șocat și profund întristat de decesul dragei Cathriona". "Era o floare irlandeză delicată și cu adevărat plăcută, prea sensibilă pentru această lume", a scris el într-un comunicat preluat de AFP.

Actorul posta cu regularitate pe contul său Twitter fotografii făcute de Cathriona White. Aceasta scrisese un mesaj cu subînțeles pe Twitter, pe 24 septembrie: "Mă deconectez de la Twitter. Sper că am fost o lumină pentru apropiați și pentru cei pe care îi iubesc".

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована