Ссылка скопирована
Britney Spears a revenit în studiou. Se pune de-un album nou
Britney Spears a revenit în studioul de înregistrări și lucrează la un nou album după ultimul ei LP, "Britney Jean", din 2013, conform publicației online Ace Showbiz.

Vestea, deși inițial infirmată de managerul vedetei, a fost confirmată de DJ Mustard, care colaborează cu Britney la înregistrări, de la Wireless Festival din Londra.
"Încă nu am spus nimănui, dar muncim din greu (la un nou album)", a susținut DJ-ul.
La noul album, al cărui titlu nu a fost încă ales, Britney mai colaborează cu solistele și compozitoarele canadiene Chantal Kreviazuk și Simon Wilcox. O fotografie în care Britney apare alături de Chantal a fost postată pe Instagram.


