theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
1 Июля 2016, 14:31
1 020
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Reportaj: Șor este un fenomen, nimeni într-un an de zile nu a câștigat atâta simpatie de la un oraș

În pofida acuzațiilor care îi sunt aduse, Ilan Șor este foarte apreciat la Orhei, astfel încât este practic imposibil să găsești pe cineva în această localitate care să-l critice, constată autoarea unui reportaj publicat de portalul rus Opendemocracy.net.

Reportaj: Șor este un fenomen, nimeni într-un an de zile nu a câștigat atâta simpatie de la un oraș.
Reportaj: Șor este un fenomen, nimeni într-un an de zile nu a câștigat atâta simpatie de la un oraș.

„Îl stimez pe Șor ca om”, spune un taximetrist în centrul Orheiului. Acesta susține că și oamenii s-au schimbat, au devenit mai responsabili și își iubesc mai mult orașul. „Vedeți, eu fumez, dar fumez ca să nu mă vadă nimeni. Înainte aruncam mucurile, acum le duc la gunoi. El (Șor) se străduiește să fie curat. Se face curățenie în oraș, a majorat salariile măturătorilor. Cei care erau până la el (primari n.red) doar băteau capul”, spune orheianul, adăugând că nu-l interesează despre discuțiile privind miliarul atâta timp cât face lucruri bune pentru oraș. 

Și un alt bărbat, de 47 de ani a fost bucuros să discute despre Șor. „A făcut foarte multe pentru oraș. Drumurile, parcurile, toată această frumusețe. Până acum era dezordine. Toți cei care au fost până la el doar vorbeau, iar el a creat locuri de muncă nu doar în oraș dar și la sate. Acum toți trăiesc în bine și în liniște. A deschis magazine sociale, pensionarii primesc gratuit pâine”, vorbește cu entuziasm Efim. 

Oamenii susțin că acuzațiile care îi sunt aduse lui Șor sunt politice și nu-i interesează.

O altă doamnă, care spune că lucrează medic la Orhei, confirmă că oamenii sunt mulțumiți de primarul Șor. „Eu sunt medic de familie și aud ce vorbesc oamenii. Au fost micșorate tarifele la apă, pensionarii au primit cartele pentru magazine sociale și cumpără produse mai ieftin. Bătrânii sunt mulțumiți”, a spus aceasta. 

Iar unii îl laudă pe Șor că a învățat și limba română. „Șor vorbește și românește. Când vine la concerte vorbește în română. Oamenii l-au ales ca să schimbe ceva. Eu l-am votat pe Șor. M-am gândit că e tânăr, avea 28 de ani, are bani și va face ceva”, a declarat o altă femeie în reportajul publicat de portalul rus Opendemocracy.net

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована