Provocarea anului 2011: Trei luni fără buget aprobat
"Pentru Ministerul Finanțelor, dar și pentru întreaga societate, provocarea mare a anului 2011 a fost faptul intrării în noul an fără de un buget aprobat. Practic trei luni ale anului 2011 sistemul bugetar a funcționat în condițiile bugetului 2010". Declaraţia aparţine ministrului Finanţelor Veaceslav Negruţa şi apare în Monitorul Guvernamental nr.10, făcut public la finele anului 2011. Cu toate acestea, Negruţa menţionează că toate obligațiunile financiare față de cetățeni și instituții ...

"Pentru Ministerul Finanțelor, dar și pentru întreaga societate, provocarea mare a anului 2011 a fost faptul intrării în noul an fără de un buget aprobat. Practic trei luni ale anului 2011 sistemul bugetar a funcționat în condițiile bugetului 2010".
Declaraţia aparţine ministrului Finanţelor Veaceslav Negruţa şi apare în Monitorul Guvernamental nr.10, făcut public la finele anului 2011.
Cu toate acestea, Negruţa menţionează că toate obligațiunile financiare față de cetățeni și instituții bugetare au fost onorate, iar buna funcționare a tuturor instituțiilor bugetare a fost asigurată. "Am văzut și mulți “prieteni” care puneau umărul să agraveze situația. Dar, spre marea dezamăgire a acestora, am administrat cu brio această situație", spune ministrul.
Printre obiectivele de bază ale Ministerului Finanţelor în anul 2011, enunţate de către Veaceslav Negruţa, au fost asigurarea stabilităţii bugetului public naţional, crearea unui cadru bugetar-fiscal previzibil şi menţinerea deficitului bugetar la un nivel rezonabil. Un alt obiectiv enunţat este promovarea politicii fiscal-bugetare orientate spre creşterea economică durabilă/incluzivă,prin reducerea ponderii consumului public şi majorarea investiţiilor publice productive.
Ministrul Finanţelor a menţionat de asemenea şi realizările obţinute în anul 2011 de către instituţia pe care o conduce. În lista acestor realizări, Negruţa vorbeşte despre adoptarea și intrarea în vigoare de la 1 noiembrie 2011 a Legii cu privire la controlul public financiar intern, adoptarea noului proiect al legii cu privire la finanțele publice și responsabilitatea bugetar-fiscală. De asemenea, potrivit lui Negruţa, în anul 2011 a fost urmat întregul proces de elaborare a Cadrului Bugetar pe Termen Mediu 2012-2014. "Calitatea bună a documentului final ne-a permis să elaborăm o politică bugetar-fiscală și bugete realiste pentru anul 2012", consideră ministrul Finanţelor.
"Sunt convins că ceea ce facem este util şi necesar pentru societate şi contribuabili. Am certitudinea că vom reuşi. Dincolo de toate situaţiile mai puţin dorite, vom veni cu bugete transparente, funcţionale şi cu o stare de fapt care va permite Republicii Moldova să se dezvolte şi să funcţioneze la cele mai înalte standarde europene", spunea ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţa, la finele anului 2010.
Foto:


