theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
12 Октября 2015, 20:37
882
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Investitorii străini, tot mai îngrijoraţi de instabilitatea politică din Moldova

Investitorii străini au tot mai puţină încredere în mediul de afaceri din Republica Moldova.

Investitorii străini au tot mai puţină încredere în mediul de afaceri din Republica Moldova. Foto: jurnal.md
Investitorii străini au tot mai puţină încredere în mediul de afaceri din Republica Moldova. Foto: jurnal.md

Despre asta vorbesc rezultatele celui de-al treilea barometru lansat de Camera de Comerţ şi Industrie Moldo-Franceză şi Asociaţia Colaborarea Economică Moldo-Germană. Potrivit sondajului, de vină ar fi incertitudinea politică, instabilitatea cursului valutar şi majorarea tarifului la energia electrică. 

Rezultatele sondajului, în cadrul căruia au fost chestionaţi peste 60 de manageri ai companiilor cu acţionariat străin, arată că încrederea antreprenorilor în mediul de afaceri de la noi a scăzut, în ultimele patru luni, de la publicarea celui de-al doilea barometru de opinie. În prezent, investitorii apreciază situaţia din business ca fiind foarte gravă. De vină ar fi incertitudinea politică, inflaţia şi instabilitatea cursului valutar.

„Atunci când eşti investitor străin şi nu te afli la tine în ţară, evident că te îngrijorează mai mult instabilitatea politică. În plus, şi anumite prognoze privind indicatorii macroeconomici precum inflaţia sau cursul leului îi îngrijorează pe investitorii străini. Totodată, majorarea tarifului la energie provoacă panică în sectorul producerii. Promotorii cei mai importanţi ai economiei moldoveneşti sunt întreprinderile cu capital străin. Prin intermediul acestui barometru, avem un mesaj de transmis”, a declarat Emmanuel Skoulios, directorul Alianţei Franceze în Moldova.

Studiul mai arată că întreprinderile străine au înregistrat un profit mai mic decât sperau să obţină în trimestrul precedent. Totodată, în ultimele patru luni, antreprenorii au evitat să investească bani în afacerile pe care le deţin în Moldova. Autorităţile de la Chişinău trebuie să facă eforturi pentru a îmbunătăţi climatul de afaceri, în caz contrar investitorii străini vor evita să vină în Moldova, spun autorii sondajului.

„Trebuie să creăm un sistem în cadrul căruia aceşti oameni de afaceri ar avea sentimentul că sunt percepuţi bine aici. Ei trebuie să înţeleagă că statul face eforturi pentru a le asigura condiţii bune, aşa încât ei să poată lucra în voie. Ulterior, aceste întreprinderi ar încuraja alte întreprinderi străine să investească în Moldova”, a subliniat preşedintele Asociaţiei de Comerţ Moldo-Germană, Wolfgang Lerke.

Barometrul de afaceri a fost realizat în perioada 1-25 septembrie 2015.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована