Livrările de gaz în Transnistria sunt asigurate până pe 30 iunie: Autoritățile analizează mai multe scenarii
Aprovizionarea cu gaze a Transnistriei este asigurată până la 30 iunie, iar după această dată mecanismul actual de livrare rămâne incert, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri.

Potrivit lui Chiveri, una dintre opțiuni este prelungirea actualului model, însă este analizată și o schimbare de abordare care să facă sistemul mai transparent și mai predictibil, transmite Radio Moldova.
„Una ar fi să extindem acest model, iar alta ar fi să trecem gradual la un model transparent, în care plățile să ajungă, în timp, la prețul de piață. Acest lucru ar fi relativ complicat pentru cetățenii din stânga Nistrului, ținând cont de faptul că ultimii 30 de ani au fost, trebuie să recunoaștem, favorizați, nu au trecut prin șocurile prin care am trecut noi, cei de pe malul drept”, a declarat vicepremierul în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.
Vicepremierul a atras atenția că mecanismul actual rămâne fragil și dependent de factori externi.
Autoritățile de la Chișinău iau în calcul și eventuale compensații pentru consumatorii vulnerabili din regiune, însă implementarea acestora depinde de crearea unui fond de convergență destinat sprijinirii procesului de reintegrare.
„Atâta timp cât nu avem acest fond operațional, ne este dificil să ne gândim la anumite programe de compensație”, a mai spus Chiveri.
Amintim că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a decis, pe 4 martie, la solicitarea Ministerului Energiei de la Chișinău, ca Moldovagaz să continue să furnizeze gaze naturale regiunii transnistrene până la sfârșitul lunii iunie 2026, pentru a menține mecanismele operaționale și contractuale existente de aprovizionare.
Din februarie 2025, gazele pentru regiunea transnistreană sunt livrate printr-o schemă intermediată de Federația Rusă, în care sunt implicate mai multe companii înregistrate în Emiratele Arabe Unite și compania ungară MET, prin intermediul căreia gazele ajung la Moldovagaz, desemnată de ANRE drept furnizor responsabil pentru asigurarea regiunii cu gaze.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.