Link copiat
Aproximativ 300.000 de persoane au vizitat cimitirele din Capitală de Paștele Blajinilor
Circa 100.000 de persoane au utilizat transportul public gratuit pus la dispoziție de Primăria Chișinău, format din aproape 100 de unități, care au circulat timp de două zile pentru a facilita accesul vizitatorilor.

În aceeași perioadă, peste 400 de angajați ai administrației locale au fost mobilizați pentru gestionarea fluxului mare de oameni, asigurarea curățeniei și transportul cetățenilor. Din echipe au făcut parte șoferi, angajați ai preturilor, ai Combinatului Servicii Funerare, ai Î.M. „Regia Autosalubritate” și ai Direcției generale mobilitate urbană, transmite rupor.md.
În același timp, Ion Ceban a adresat mulțumiri tuturor celor implicați în organizare, inclusiv polițiștilor și salvatorilor, precum și cetățenilor care au respectat regulile privind transportul, parcările și accesul în cimitire, contribuind la desfășurarea ordonată a evenimentului.