Rusia va redirecționa livrările de GNL din Europa către țări „prietenoase” din Asia
Companiile rusești vor redirecționa în curând o parte din livrările de gaz natural lichefiat (GNL) din Europa către „țări prietene, inclusiv China, India, Thailanda și Filipine”, a declarat vicepremierul Alexandr Novak.

Potrivit acestuia, mediul de afaceri nu va aștepta noi restricții din partea Uniunii Europene, transmite meduza.io.
„Companiile noastre analizează posibilitățile de a încheia noi contracte pe termen lung cu partenerii noștri, fără a aștepta noile restricții din partea Europei, redirecționând o parte din gazul din Europa către alte țări, inclusiv India, Thailanda, Filipine, China”, a declarat Novak.
La 4 martie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut guvernului să analizeze posibilitatea încetării livrărilor de gaz către Europa. El a sugerat că pentru Rusia ar fi mai avantajos să oprească imediat livrările de gaz către Europa decât să aștepte ca țările europene să renunțe complet la gazul rusesc.
Țările Uniunii Europene au convenit în ianuarie să renunțe complet la gazul rusesc până în 2027. Interdicțiile privind achiziționarea de GNL prin contracte pe termen scurt vor intra în vigoare de la 25 aprilie, iar embargoul complet va începe în ianuarie 2027.
Potrivit datelor Eurostat, în prezent Rusia asigură aproximativ 16% din importurile europene de GNL și circa 13% din totalul livrărilor de gaz către UE. După cum notează The Bell, Uniunea Europeană rămâne cel mai mare cumpărător de GNL rusesc — reprezentând aproximativ jumătate din totalul exporturilor.
Autoritățile ruse amenință că vor opri livrările de GNL către Europa în contextul războiului din Orientul Mijlociu și al creșterii prețurilor la gaz pe piața europeană.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.