Link copiat
Un copac s-a prăbușit peste o țeavă în Capitală: Un liceu și câteva blocuri de locuințe, fără căldură
Un liceu și câteva blocuri de locuit din cartierul Poșta Veche din Capitală au rămas fără căldură. Clădirile au fost deconectate de la agent termic după ce un arbore s-a prăbușit și a deteriorat o țeavă.

Incidentul a avut loc la primele ore ale dimineții, în apropierea Liceului Teoretic „George Călinescu”. Instituția de învățământ și blocurile de locuit amplasate pe străzile Studenților 11/3 și Ceucari 6 au fost deconectate de la termoficare, transmite realitatea.md.
Arborele prăbușit avea diametrul de circa 700 mm. Din imaginile publicate pe rețelele de socializare, țeava a fost strivită de greutatea tulpinii.
La fața locului au intervenit angajații de la întreprinderea „Spații Verzi”, pentru a defrișa copacul. Specialiștii de la Termoelectrica intervin, pentru a remedia avaria și a reconecta consumatorii la căldură.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.