Link copiat
Peste 30 de familii cu copii, prinse în timp ce cerșeau în cimitirele din Capitală
Peste 30 de familii cu copii care cerșeau au fost depistate în cimitirele din Chișinău, în cadrul unei razii desfășurate de autorități pe 19 aprilie.

Acțiunea a fost realizată de Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului, împreună cu poliția, în contextul Paștelui Blajinilor, perioadă în care cimitirele sunt foarte aglomerate, transmite realitatea.md.
Potrivit autorităților, mai mult de jumătate dintre familiile identificate sunt cetățeni ai Ucrainei.
„Familiile au fost informate despre serviciile sociale gratuite disponibile în municipiul Chișinău, iar specialiștii au desfășurat discuții profilactice pentru prevenirea situațiilor de risc, în comun cu colegii din cadrul Inspectoratului de Poliție”, precizează Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copiilor.
Autoritățile anunță că astfel de acțiuni vor continua pentru protecția copiilor.