Iranul a exclus posibilitatea dezvoltării armelor nucleare
Ministrul iranian de Externe, Ismail Baghaei, a declarat că Teheranul nu intenționează sub nicio formă să dezvolte arme nucleare.

În același timp, el a menționat că forțele armate iraniene, care sunt în stare de alertă maximă, vor apăra țara în cazul unui atac din partea SUA. El a calificat drept „înțeleaptă” și „generoasă” propunerea Iranului pentru discuții indirecte privind acordul nuclear, potrivit kommersant.ru.
„Iranul nu a căutat niciodată să dezvolte arme nucleare. Acest lucru face parte din credința noastră bazată pe fatwa liderului (decretul liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei - n.r.) și nu există nicio preocupare în această privință", a declarat Ismail Baghaei în cadrul unei conferințe de presă.
El a precizat că Teheranul așteaptă încă un răspuns din partea Washingtonului la propunerea de discuții indirecte. Autoritățile iraniene se așteaptă ca țara vecină Oman să medieze consultările.
Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Iranul și-a mărit stocul de uraniu îmbogățit la 60%, un nivel apropiat de cel de armament (90%). Stocul de material nuclear al Iranului este în prezent „de aproximativ 40 de ori mai mare decât limita la care Iranul s-a angajat în cadrul Planului global comun de acțiune”, consideră experții agenției.
În martie, Donald Trump a stabilit un termen de două luni pentru încheierea unui nou acord nuclear, iar în caz de refuz a amenințat cu „bombardamente fără precedent”. Potrivit ediției Walla, SUA permit acceptarea propunerii iraniene de discuții indirecte, dar, în același timp, sporesc prezența forțelor americane în Orientul Mijlociu.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.