Sandu: Decizia privind alegerile din Găgăuzia va fi anunțată în câteva zile
Președinta Maia Sandu anunță că în câteva zile ar putea fi anunţată soluția autorităților de la Chișinău pentru alegerile din regiunea găgăuză.

Șefa statului insistă că scrutinul trebuie să fie liber și fără influențe externe, transmite tvrmoldova.md.
Subiectul a fost discutat în cadrul întâlnirilor la care au participat președintele Parlamentului Grosu, primarii localităților din autonomie și deputații Adunării Populare, pe fundalul crizei continue legate de organizarea alegerilor.
Neînțelegerile dintre Chișinău și Comrat vizează formatul desfășurării votului. Autoritățile de la Comrat insistă ca alegerile să fie organizate de o comisie electorală locală, în timp ce Chișinăul vrea desfășurarea scrutinului sub egida Comisiei Electorale Centrale.
În contextul în care au subliniat, în repetate rânduri, importanța alinierii proceselor electorale din autonomie la legislația națională, autorităţile de la Chişinău consideră că înființarea grupului de lucru comun este un pas pentru depășirea acestui blocaj și stabilirea unui calendar electoral acceptat de toate părțile.
Anterior, Cancelaria de Stat a Republicii Moldova a cerut Adunării Populare a Găgăuziei să anuleze o serie de decizii adoptate în martie 2026, inclusiv stabilirea datei alegerilor și formarea organelor electorale. În special, este vorba despre votul planificat pentru 21 iunie, care, în opinia autorităților centrale, contravine legislației în vigoare.
În plus, Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a suspendat anterior decizii similare ale parlamentului regional, indicând neconformitatea acestora cu normele legale. Autoritățile subliniază că organizarea alegerilor este posibilă doar prin structurile prevăzute de Codul electoral național.