Parteneriat parlamentar cu Uniunea Europeană: Acord reînnoit la Bruxelles
Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul European au reînnoit Memorandumul de înțelegere. Documentul a fost semnat miercuri la Bruxelles de șefii celor două instituții – Igor Grosu și Roberta Metsola.

Potrivit unui comunicat al legislativului de la Chișinău, documentul are ca scop apropierea instituției de standardele Uniunii Europene. Memorandumul prevede consolidarea capacităților instituționale și sprijinirea eforturilor de reformă, contribuind la eficientizarea activității legislative și administrative, transmite ipn.md.
Anual, cele două instituții vor elabora și agrea un plan comun de activități. Acesta va include vizite de studiu, schimburi de bune practici între deputați, programe de instruire pentru personalul parlamentar, facilitarea dialogului dintre fracțiuni și consolidarea capacităților comisiilor parlamentare.
„Am mai făcut un pas important pe drumul nostru european. Este un parteneriat care ne ajută să devenim mai buni, mai eficienți și mai pregătiți pentru statutul de stat membru”, susține Igor Grosu.
Memorandumul privind sprijinul democrației parlamentare a fost semnat pe 29 noiembrie 2021 de fostul președinte al Parlamentului European, David Sassoli, și de Igor Grosu. Acesta a expirat odată cu încheierea legislaturii anterioare din Republica Moldova.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.