theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
10 Martie 2026, 22:23
6 812
Copiază linkul
Link copiat

Maia Sandu a fost distinsă cu titlul de membru onorific al Ordinului European pentru Merit

Președinta Republicii Moldova a fost numită membră de onoare al Ordinului European de Merit, o nouă distincție civică instituită de Parlamentul European, care recunoaște contribuția la integrarea europeană și promovarea valorilor.

Maia Sandu a fost distinsă cu titlul de membru onorific al Ordinului European pentru Merit.
Maia Sandu a fost distinsă cu titlul de membru onorific al Ordinului European pentru Merit.

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat marți, 10 martie, la Strasbourg lista primilor laureați. Calitatea de membru de onoare a fost acordată fostului cancelar al Germaniei, Angela Merkel, fostului președinte al Poloniei, Lech Wałęsa, și președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, transmite moldova1.md.

În categoria membrilor de onoare se regăsește un grup de zece personalități cunoscute, printre care și președinta Moldovei, Maia Sandu, precum și foști lideri ai mai multor țări europene, secretarul de stat al Sfântului Scaun, Pietro Parolin, fosta președintă a Irlandei, Mary Robinson, și fostul înalt reprezentant al UE pentru afaceri externe, Javier Solana.

Calitatea de membru a fost acordată unor personalități din sectoarele civil și cultural, inclusiv bucătarului-șef și fondatorului ONG-ului World Central Kitchen, José Andrés, baschetbalistului Giannis Antetokounmpo, avocatei pentru drepturile omului Alexandra Matviychuk și membrilor trupei U2, Paul David Hewson (Bono), David Howell Evans, Adam Charles Clayton și Laurence Joseph Mullen Jr.

„Europa a fost întotdeauna construită de oameni. Eliminarea diviziunilor, dărâmarea barierelor, înlăturarea dictaturilor și depășirea crizelor pentru un viitor mai bun al continentului nostru. Această dedicare europeană merită recunoaștere. Ordinul European de Merit este un omagiu adus celor care nu doar au crezut în Europa, ci au și participat activ la construcția ei”, a declarat președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Ordinul European de Merit a fost instituit în 2024, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la Declarația Schuman, prin decizia Prezidiului Parlamentului European. Această distincție este prima de acest fel acordată de o instituție a UE, cu un plafon anual de maximum 20 de laureați.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat