Procuratura Generală: Primarul din Frumușica exploata muncitorii. Oamenii erau bătuți și lăsați fără mâncare
Procuratura Generală anunță că primarul satului Frumușica, raionul Florești, este suspectat de trafic de persoane, fapt ce a dus la moartea uneia dintre victime. În același dosar au fost reținute încă trei persoane.

Potrivit anchetei, începând cu anul 2014, sub pretextul unor locuri de muncă bine plătite și cu condiții bune, aceștia recrutau persoane aflate în situații vulnerabile pentru a lucra ca ciobani la o fermă din Frumușica. Victimele erau transportate și cazate la fermă, unde se aflau sub supraveghere permanentă. În perioada 2014–2018, acestea erau exploatate prin muncă forțată peste norma legală, fără a primi hrana promisă sau salariul integral, fiind amenințate și bătute în caz de neîndeplinire a sarcinilor, transmite protv.md.
În august 2018, unul dintre bărbații recrutați, în vârstă de 60 de ani, a lăsat animalele nesupravegheate, motiv pentru care a fost bătut. Acesta a suferit fracturi la trei coaste și leziuni interne, care i-au cauzat moartea.
De asemenea, unul dintre suspecți, care activa în domeniul medical, știind despre violențele suferite și despre traumatismele vizibile a acționat ca complice, indicând în certificatul medical o cauză falsă a morții pentru a-i proteja pe vinovați.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.