Un deputat din Găgăuzia, condamnat pentru trafic de influență: Amendă și confiscare de peste 200.000 lei
Un deputat din UTA Găgăuzia a fost condamnat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pentru trafic de influență în legătură cu un judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău, a anunțat Procuratura Anticorupție pe 28 noiembrie.

Cazul a fost investigat de Centrul Național Anticorupție (CNA) începând cu martie 2023, pe baza unei plângeri depuse, iar urmărirea penală a fost condusă de Procuratura Anticorupție, relatează zdg.md.
Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor, dosarul vizează pe Demian Caraseni, fost vicepreședinte al Adunării Populare a UTA Găgăuzia.
Prin sentința din 26 noiembrie 2024, instanța l-a găsit vinovat pe Caraseni de trafic de influență, aplicându-i o amendă de 175.000 lei. Totodată, judecătorii au dispus confiscarea specială a sumei de 240.910 lei (echivalentul a 12.000 euro) în favoarea statului, precum și a bunurilor obținute din comiterea infracțiunii.
Conform probelor prezentate, în perioada octombrie 2019 - august 2021, inculpatul a solicitat și a primit, în trei tranșe, suma totală de 12.000 euro (240.910 lei) de la un reclamant care avea un interes direct în obținerea unei soluții favorabile într-un dosar civil. Caraseni ar fi susținut că are influență, prin intermediul altor persoane, asupra unui judecător de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, care examina cauza respectivă. Cu toate acestea, dosarul civil nu a fost soluționat în favoarea reclamantului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.