Un cutremur devastator s-ar putea produce în SUA: Oamenii de știință trag un semnal de alarmă

Un grup internațional de seismologi a modelat un nivel record de tensiune tectonică în sistemele de falii San Andreas și San Jacinto din sudul Californiei. Studiul a fost publicat în revista Journal of Geophysical Research: Solid Earth.

Sună complicat, dar dacă rezumăm studiul lor în câteva teze simple, rezultă că în SUA ar putea avea loc un cutremur de proporții foarte mari. Acum, mai multe detalii.

Potrivit autorilor, această zonă ar putea juca rolul unor „porți seismice”. De starea tensiunii din zona Cajon depinde dacă viitoarea ruptură majoră va rămâne într-o singură falie sau va putea trece la sistemul învecinat. În al doilea caz, consecințele cutremurului ar putea fi mult mai extinse.

La proiect au participat specialiști de la Universitatea din Berna, Universitatea din Hawaii, Centrul de Seismologie al Serviciului Geologic al SUA din Pasadena și Institutul Oceanografic Scripps al Universității din California, San Diego.

Echipa a creat un model fizic cvadridimensional al ciclului seismic, care ia în considerare schimbările în spațiul tridimensional și în timp. Modelul include istoria cutremurelor din ultimele o mie de ani, reconstruită pe baza datelor geologice: analiza radiocarbonului, anomaliile din inelele anuale ale copacilor și informațiile istorice despre rupturile scoarței terestre.

Coordonatoarea cercetării, Liliane Burkhard, a explicat că modelul arată cum fiecare cutremur modifică tensiunea pe segmentele învecinate ale faliei, cum aceasta se acumulează în perioadele de liniște și cum straturile adânci ale scoarței terestre se refac treptat după rupturi majore.

Conform rezultatelor simulării, pe sectorul San Jacinto-Bernardino tensiunea a atins 3,6 megapascal – un nivel mai ridicat decât valoarea maximă obținută pentru întreaga simulare de o mie de ani. Pe segmentul vecin Mojave South al sudului San Andreas, valoarea a fost de 2,8 megapascal.

Autorii subliniază că riscul nu este legat doar de mărimea tensiunii pe anumite sectoare, ci și de distribuția acesteia între cele două sisteme de falii. Când tensiunea pe San Andreas și San Jacinto crește sincron și atinge niveluri comparabil de ridicate, condițiile devin mai favorabile pentru o ruptură comună. Dacă tensiunea se acumulează neuniform, ruptura se oprește mai des în zona de legătură a faliei.

Asemenea scenarii s-au întâmplat deja în istoria regiunii. Cutremurul de la Fort Tejon, cu magnitudinea 7,9 din 1857, s-a oprit în zona trecătorii Cajon și nu a trecut pe falia San Jacinto. Iar cutremurul din 1812 din zona Wrightwood, potrivit estimărilor cercetătorilor, a trecut prin această zonă și a afectat ambele sisteme de falii.