Peskov: Discuția lui Putin cu Witkoff e un pas către o întâlnire cu Trump
Steve Witkoff a avut la Sankt Petersburg întâlniri atât cu Putin, cât și cu reprezentantul său special Dmitriev. Peskov a numit vizitele reciproce ale unor astfel de emisari un canal de informare de încredere pentru președinți.

Întâlnirea dintre președintele Vladimir Putin și emisarul special al președintelui SUA, Steve Witkoff, la Sankt Petersburg ar putea deveni un pas către o întrevedere personală între Putin și Donald Trump, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, pentru jurnalistul Pavel Zarubin, transmite rbc.ru.
„Așa sau altfel, cu siguranță, aceasta va fi un pas suplimentar în direcția acestei întâlniri. Ea va avea loc, iar președinții și-au exprimat voința politică ca ea să aibă loc, inclusiv în mod public. Dar se va întâmpla la momentul potrivit, este nevoie de pregătiri”, a spus el.
Purtătorul de cuvânt a adăugat că așteptările societății și ale mass-mediei, inclusiv cu privire la întâlnirea președinților, „se apropie de maximalism”, însă situația reală este mai complexă.
Witkoff a fost la Sankt Petersburg pe 11 aprilie. Negocierile sale cu Putin au durat mai bine de patru ore. Emisarul lui Trump a purtat discuții și cu reprezentantul special al lui Putin pentru cooperare investițională și economică cu alte țări, precum și cu șeful Fondului Rus pentru Investiții Directe, Kirill Dmitriev.
Peskov a subliniat că vizitele „navetiste” ale lui Witkoff și Dmitriev între Rusia și SUA reprezintă un „canal de încredere” pentru a transmite pozițiile părților către președinți, oferind o imagine reală asupra stadiului negocierilor.
Casa Albă a calificat vizita lui Witkoff în Rusia drept „încă un pas în procesul de negociere pentru un armistițiu și un acord de pace final”.
Peskov a mai adăugat că, în relațiile ruso-americane, „totul evoluează foarte bine” în prezent, iar părțile încearcă să „reanimeze” contactele practic de la zero, să restabilească „măcar un minim de încredere reciprocă”. Moscova și Washingtonul au stabilit legături prin intermediul ministerelor de externe, serviciilor secrete și emisarilor speciali. Totuși, nu ar trebui să se aștepte rezultate „imediate”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.