theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
8 Aprilie 2025, 16:50
5 944
Copiază linkul
Link copiat

Fermierii afectați de înghețuri pot depune cereri pentru a primi ajutor de la stat

Agricultorii afectați de înghețurile din această perioadă pot depune cerere pentru ajutor. Fermierii trebuie să anunțe primăriile în termen de 24 de ore de la producerea fenomenului, iar, ulterior, administrația locală va convoca o comisie care, în termen de șase zile lucrătoare, va evalua pagubele în teren și va întocmi actul de constatare.

Fermierii afectați de înghețuri pot depune cereri pentru a primi ajutor de la stat.
Fermierii afectați de înghețuri pot depune cereri pentru a primi ajutor de la stat.

„Acest act este înregistrat în evidența contabilă și este necesar pentru obținerea Avizului de atestare a impedimentului justificator, eliberat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Ulterior, este utilizat pentru renegocierea termenelor de plată cu băncile, furnizorii și alți creditori”, precizează Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Ministerul Agriculturii anunță că, în această perioadă, cei mai afectați sunt pomii fructiferi și plantațiile viticole, mai ales în faza de înflorire. Totodată, ministerul încurajează fermierii să-și asigure culturile. Statul subvenționează până la 70 la sută din costul primei de asigurare, transmite moldova1.md.

Potrivit meteorologilor, între 7 și 12 aprilie, în Republica Moldova se prognozează înghețuri cu intensitatea de până la -5°C. Fermierii sunt îndemnați să ia măsuri de protecție pentru a minimiza impactul înghețului asupra recoltei.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat