Deputații propun extinderea facilităților vamale în domeniul energetic
Taxa vamală zero pentru echipamentele destinate producerii energiei electrice din energia solară poate fi extinsă și pentru instalațiile eoliene, precum și pentru dispozitivele de stocare a energiei electrice.

În Parlament a fost înregistrat un proiect corespunzător al deputaților fracțiunii PAS, transmite logos-pres.md.
Autorii argumentează că acest regim vamal a contribuit la creșterea capacităților pentru generarea energiei electrice din surse regenerabile.
Instrumentul de susținere, dovedit a fi eficient, va stimula investiții suplimentare în domeniu și va contribui la reducerea achizițiilor de urgență de energie electrică. Pentru că din martie până în septembrie producția de energie solară depășește adesea cererea, aceștia propun acordarea de facilități importatorilor de acumulatori utilizați pentru instalațiile de stocare a energiei.
În special, amânarea plății taxelor de import până la 20 de luni, eliberarea mărfurilor în libera circulație fără necesitatea acordării unei garanții pe perioada amânării și altele. Autorii propun, de asemenea, excluderea din Nomenclatorul combinat al mărfurilor a acumulatorilor litiu-ion destinați pentru păstrarea energiei, scutindu-i de plata taxei vamale (5%).
Iar pentru o reflectare mai exactă a structurii costurilor sectorului (import/export energie electrică), prevenirea denaturării mecanismului de recuperare a investițiilor, precum și reducerea fluctuațiilor de preț, se propune înlocuirea monedei de calcul din dolari SUA în EUR/MDL. După cum se menționează în proiect, această pereche valutară este considerată mai adecvată pentru sectorul energetic.