theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
11 Декабря 2015, 08:52
1 207
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Washington Post: Putin are interese mai mari în Siria decât Obama

Rusia şi coaliţia condusă de SUA se implică tot mai mult în războiul civil din Siria, pentru a elimina gruparea teroristă Daesh (ISIL/Statul Islamic), dar cele două mari puteri mondiale o fac din motive diferite.

Rusia şi coaliţia condusă de SUA se implică tot mai mult în războiul civil din Siria.
Rusia şi coaliţia condusă de SUA se implică tot mai mult în războiul civil din Siria.

Walter Pincus, celebru editorialist al ziarului Washington Post, crede că Vladimir Putin este mult mai interesat să intervină decisiv în războiul din Siria decât omologul sau american, miza de pe plan intern fiind cu mult mai mare în cazul Rusiei.

Recruţii rusofoni ai Daesh

„Militanţii din Siria reprezintă o ameninţare deosebit de mare pentru Rusia, mulţi dintre ei fiind cetăţeni ai acestei ţări sau ai fostelor republici sovietice”, a declarat Putin.

„Ne-am confruntat cu ameninţarea terorismului internaţional şi aceasta ne-a costat mii de vieţi. Răul este încă acolo”, a mai explicat şeful statului rus, făcând referire la atacurile grupărilor radicale din Cecenia.

În prezent, numărul recruţilor Statului Islamic proveniţi din fostele republici sovietice este estimat de agenţiile internaţionale la aproape 2.400 de persoane, de trei ori mai mult decât în august 2014, iar situaţia poate deveni catastrofală pentru Putin în cazul reîntoarcerii acestora acasă.

Liderul de la Kremlin plusează şi susţine că numărul ruşilor recrutaţi de ISIL ar fi mult mai mare.

„Avem o estimare care variază între 5.000 şi 7.000 de persoane. Cu siguranţă, nu le putem permite să pună acasă în practică experienţa dobândită în Siria”, a precizat preşedintele Rusiei.

În discuţiile avute cu preşedintele francez Francois Hollande, Putin s-a referit la ruşii care luptă de partea ISIL calificându-i drept „terorişti internaţionali” şi a explicat că intervenţia militară în Siria are ca scop împiedicarea revenirii acestora în ţară.

„De aceea am decis să lansăm o operaţiune militară în baza cererii venite de la guvernul legitim de la Damasc. În Siria, soldaţii noştri luptă pentru Rusia şi pentru siguranţa cetăţenilor ruşi”, a precizat Vladimir Putin.

Moscova a primit şi anterior operaţiunii militare din Siria diverse ameninţări din partea unor grupări radicale islamiste, peste 10% din populaţia ţării fiind alcătuită din musulmani.

După declanşarea raidurilor aeriene de către Rusia, teroriştii Daesh au răspuns prin atentatul care a dus la prăbuşirea unui avion de linie rusesc în Egipt, tragedie soldată cu 244 de morţi.

„Îi vom găsi oriunde pe planetă şi îi vom pedepsi”, a anunţat atunci Putin, în vreme ce serviciul de informaţii de la Moscova, FSB, a pus o recompensă de 50 de milioane de dolari pentru orice ajutor care va duce la identificarea vinovaţilor.

La începutul acestei luni, teroriştii au poostat şi un filmuleţ cu decapitarea unui cetăţean rus din Cecenia, Magomed Khasiev, acesta fiind bănuit că era agent sub acoperire al FSB.

Acţiuni timide

Din acest punct de vedere, Statele Unite şi Rusia au găsit un teren comun pe care să dezvolte o cooperare în combaterea terorismului.

Însă, în afara raidurilor aeriene frecvente, cele două state dau deocamdată dovadă de timiditate în privinţa implicării într-un război terestru împotriva jihadiştilor din Statul Islamic.

Agenţia iraniană Fars News a raportat recent că Rusia a trimis un contingent de 60 de puşcaşi marini în Siria, dar aceştia au doar rolul de instructori şi consultanţi pentru trupele regimului Assad.

De cealaltă parte, secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a menţionat existenţa unui grup expediţionar specializat de soldaţi de elită care au misiunea de a-i găsi şi elimina pe liderii ISIL din Irak şi Siria, iar americanii îi antrenează de ani de zile pe militarii irakieni.

Pentru moment, preşedintele Obama crede că aceasta este reţeta de succes în eliminarea pericolului reprezentat de Daesh.

„Liderii Statului Islamic ştiu că nu ne pot înfrânge pe câmpul de luptă. În acelaşi timp, ştiu că dacă ne vor atrage trupele pe sol străin vor putea menţine mişcarea de insurgenţă ani în şir.

Aceasta ar însemna moartea a mii de soldaţi de-ai noştri, epuizarea unor resurse şi apariţia continuă de noi recruţi ISIL”, a precizat Barrack Obama.

În schimb, analiştii militari nu se arată atât de optimişti în privinţa succesului pe care l-ar putea avea antrenarea armatelor locale.

„Nu există nicio raportare oficială despre progresul obţinut în crearea unor forţe eficiente din rândul trupelor guvernamentale irakiene.

Nu cunoaştem nici măcar punctele forte sau slabe ale armatei irakiene, rezultatul încercărilor de a crea forţe armate sunite sau măcar forţa şi slăbiciunea trupelor kurde din Irak”, explică Anthony H. Cordesman, expert al Centrului Internaţional de Studii Strategice.

Acesta crede că, până în prezent, nu există niciun plan coerent de acţiune comună între trupele americane, cele arabe şi turce din regiune, aşa cum nu există nicio grupare rebelă semnificativă care să se opună ISIL sau trupelor lui Assad în Siria.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована