theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
16 Марта 2017, 19:16
493
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Turcia a expulzat 40 de vaci olandeze: „Încep să provoace probleme serioase”

Tensiunile politice dintre Turcia şi Olanda se mută în domeniul economic. După declaraţiile politice virulente la nivel înalt, o asociaţie turcă a luat decizia să trimită înapoi un lot de 40 de vaci din Olanda.

Tensiunile politice dintre Turcia şi Olanda se mută în domeniul economic. Foto: agroinfo.ro
Tensiunile politice dintre Turcia şi Olanda se mută în domeniul economic. Foto: agroinfo.ro

O asociaţie a producătorilor de carne roşie din Turcia a luat decizia de a trimite 40 de vaci înapoi în Olanda, argumentând că nu mai vrea să le crească din cauza crizei politice dintre cele două ţări.

Bulent Tunc, preşedintele asociaţiei, a declarat pentru presa de la Ankara că gestul a fost unul simbolic.

„Vacile Holstein au devenit obişnuite în ţara noastră, dar această rasă începe să provoace probleme serioase. Nu mai vrem produse animale din Olanda”, a spus el pentru agenţia Anadolu.

Acesta a adăugat că ţara sa trebuie să se ocupe de creşterea unei rase proprii de vaci.

În plus, el a explicat că, dacă autorităţile olandeze vor refuza să primească cele 40 de vaci, atunci vor fi ucise iar carnea va fi împărţită populaţiei.

Tensiunile politice dintre Turcia şi Europa au ajuns la cote maxime după ce guvernul olandez a interzis avionului ministrului de Externe de la Ankara să aterizeze la Rottterdam.

Acesta urma să participe la un miting de susţinere a controversatului referendum prin care preşedintele Recep Erdogan urmăreşte să obţină votul popular, pentru extinderea prerogativelor.

Şeful statului turc i-a acuzat pe oficialii olandezi că sunt „urmaşi ai naziştilor”, iar în replică, premierul Olandei a spus că această afirmaţie întrece orice limite.

Autorităţile germane au împiedicat la rândul lor, săptămâna trecută, desfăşurarea unor astfel de reuniuni, provocând furia Ankarei în timp ce motivele de tensiune erau deja numeroase între aceste două ţări. „Doamnă Merkel, susţineţi teroriştii”, a spus preşedintele turc, în timp ce Angela Merkel a calificat drept „aberante” afirmaţiile lui Recep Tayyip Erdogan.

Recent, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a lansat un nou atac virulent la adresa Olandei, imputându-i responsabilitatea pentru masacrul de la Srebrenica.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована