Rusia acuzată că a folosit bombe cu dispersie în raidurile din Siria
Bombardiere ruseşti au folosit bombe cu fosfor și bombe cu dispersie în timpul raidurilor aeriene asupra poziţiilor controlate de opoziția moderata din provinciile siriene Idlib și Alep, anunţă agenţia Anadolu, citată de Paginaderusia.

Potrivit corespondentului agenției, aeronavele ruse au aruncat bombe cu fosfor în satul Kafr Hamra și în zona Hreyatan din nordul Alepului și bombe cu dispersie în zona Maarat al-Numan din Idlib.
Ca urmare a bombardamentelor, doi copii au fost uciși la Maarat al-Numan, șase persoane au fost rănite.
De asemenea, se transmite că, în urma bombardamentelor din Kafr Hamra, in localitate au izbucnit incendii într-o zona rezidențială, câteva mașini au fost distruse.
La sfârșitul anului trecut, organizația pentru drepturile omului Human Rights Watch a declarat că forțele ruse și trupele guvernamentale ale președintelui sirian Bashar Assad au folosit împotriva rebelilor munițiile cu dispersie, interzise prin acorduri internaționale.


