Premierul ceh a anunţat că va demisiona astăzi
Premierul ceh Petr Necas a anunţat duminică seara că va demisiona din funcţie luni, recunoscându-şi responsabilitatea într-un scandal de corupţie şi de abuz de putere care o vizează pe cea mai apropiată colaboratoare a sa, într-o încercare de a-şi salva coaliţia.

“Voi demisiona mâine (luni) din postul de premier. Sunt conştient de responsabilitatea mea politică. Sunt un luptător. Dar îmi dau perfect seama, totodată, că a venit momentul plecării”, a declarat Necas într-o conferinţă de presă susţinută la finalul unei reuniuni a liderilor din cadrul coaliţiei guvernamentale, scrie mediafax.ro.
Totodată, el s-a pronunţat în favoarea menţinerii actualului guvern tripartit de centru-dreapta, cu un nou prim ministru propus de partidul său, ODS. Favoritul pentru postul de şef al guvernului este, conform presei din Cehia, ministrul industriei şi vicepreşedintele ODS, Martin Kuba, informează realitatea.net
Compusă din partidul ODS al premierului Necas, dintr-o altă formaţiune de dreapta TOP 09 a ministrului de externe Karel Schwarzenberg şi din micuţa formaţiune politică de centru LIDEM, coaliţia de guvernare nu mai dispune de majoritate parlamentară din 2012, adaugă aceeaşi sursă.
În aceste condiţii, opoziţia de stânga reclamă organizarea de alegeri anticipate. Următoarele alegeri legislative urmează în mod normal să fie organizate în primăvara anului 2014, iar social-democraţii (CSSD) sunt deja consideraţi marii favoriţi.


