Preşedintele Comisiei Europene a făcut o ofertă de ultimă oră pentru Grecia
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a făcut Atenei o ofertă de ultimă oră într-o încercare de a ajunge la un acord de salvare înainte de termenul limită pentru achitarea unei tranşe de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Potrivit acestei oferte, premierul grec Alexis Tsipras ar trebui să-şi trimită acceptul scris în cursul acestei zile, după care să aibă loc o reuniune de urgenţă a Eurogrupului.
Există slabe indicii că Tsipras este pregătit să renunţe la poziţia de până acum, când a respins în mod repetat oferta prezentată Greciei de creditorii internaţionali, scrie hotnews.ro.
Grecia a amânat recent o plată care trebuia rambursată către FMI până la data de 5 iunie şi a anunţat că va cumula într-o singură sumă toate tranşele în valoare de 1,6 miliarde de dolari ce trebuie returnate Fondului până la finalul lunii iunie.
Precizăm că premierul Alexis Tsipras a anunţat duminică că băncile din Grecia nu se vor deschide şi vor rămâne închise pentru o anumită perioadă. Nu a precizat ce înseamnă această perioadă, dar a spus că la deschidere, retragerile de numerar vor fi limitate. Ulterior, au apărut precizările de rigoare publicate în Monitorul Oficial: băncile rămân închise o săptămână.


