Poroşenko: Noi nu avem popoare frățești pe timp de război
La întâlnirea cu personalitățile publice ucrainene, preşedintele Ucrainei, Petro Prorşenko a spus că ucrainenii şi ruşii nu sunt popoare frățești, transmite canalul tv „112 Ucraina”, citat de Paginaderusia.

Poroșenko a remarcat că prezența auto-guvernării locale puternice în Ucraina este un important factor „civilizator” care o diferențiază de Rusia şi care aduce țara sa mai aproape de Europa.
„Noi nu avem popoare frățești pe timp de război. Există o națiune ucraineană, care aspiră în Europa, și poporul rus, care este în criză profundă, „- a declarat Poroșenko.
Postul de televiziune ucrainean aminteşte că, anterior, în timpul vizitei sale în Crimeea, Vladimir Putin a repetat teza că ucrainenii și rușii sunt un singur popor. „Cred că rusii și ucrainenii sunt același popor, noi nu facem nicio diferențiere”, a spus președintele rus.
În plus, Putin a declarat că Ucraina este „codusă de străini” și a criticat numirea cetățenilor georgieni în cele mai înalte funcții publice din țară. Potrivit lui Putin, acest fapt este „umilitor pentru poporul ucrainean”.


