Ссылка скопирована
Obama, după victoria lui Trump: Îl aștept la Casa Albă
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale, a anunţat Casa Albă, potrivit CNN online.

Obama l-a invitat pe Trump, joi, la Casa Albă, pentru a pregăti procesul de tranziţie.
„Asigurarea unei tranziţii de putere este una dintre priorităţile identificate de către preşedinte la începutul acestui an, iar întâlnirea cu preşedintele ales este următorul pas”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
De asememenea, liderul american a purtat o discuţie telefonică şi cu democrata Hillary Clinton. Obama urmează să facă o declaraţie în cursul acestei zile cu privire la rezultatele alegerilor prezidenţiale.


