Medvedev „Ne îndreptăm, încet, dar sigur, spre razboi”
Premierul rus, Dmitri Medvedev, a declarat pentru postul de televiziune american „Bloomberg” că relațiile dintre SUA și Rusia se îndreaptă spre cel de-al doilea război rece, transmite itar-tass.com.

În opinia oficialului de la Kremlin, introducerea sancțiunilor pentru Rusia nu face decât să arunce relațiile dintre cele două state într-un nou război. „În esență, noi încet, dar sigur, ne mișcăm în direcția declanșării celui de-al doilea război rece, care nu este avantajos pentru nimeni”, a declarat Dmitri Medvedev.
Prim-ministrul Rusiei a afirmat că administrația de la Casa Albă nu mai vine cu decizii inteligente sau cumpătate și acest fapt afectează relațiile Washington-Moscova. „Toate rezultatele care au fost obținute s-au redus acum la zero din cauza deciziei de a impune sancțiunile respective Rusiei. Totuși, aceste acțiuni nu au finalitate. Se va schimba puterea în SUA, în locul lui Obama va veni alt președinte și toți vor uita de aceste sancțiuni”, a mai spus premierul rus.Amintim că SUA, dar și UE au introdus mai multe sancțiuni pentru Rusia din cauză că o consideră vinovată de tensiunile din sud-estul Ucrainei. Drept răspuns, președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat că va interzice SUA să utilizeze motoare rusești pentru rachete în operațiuni miliare și ar putea sista funcționarea Stației Spațiale Internaționale după 2020.


