26 de ani de la conflictul armat de la Nistru. Dodon: Rămânem ostatici
Dodon a comentat împlinirea celor 26 de ani de la conflictul armat de la Nistru, ce a fost inițiat la data de 2 martie, 1992. Acesta subliniat că la această dată Republica Moldova nu numai că a fost primită în marea familie a ONU, dar a și obținut recunoașterea plenară ca subiect al dreptului internațional.

Totodată, aceasta a menționat că anul 1992 a fost umbrit de evenimentele sinistre de pe Nistru, care au răpit sute de vieți, au distrus destinul a mii de oameni, scrie realitatea.md.
„În prezent, cu 26 de ani mai târziu, noi continuăm să rămânem ostatici ai conflictului transnistrean nesoluționat, care împiedică dezvoltarea statului nostru comun – Republica Moldova”, a scris Igor Dodon într-o postare pe rețele de socializare.
Acesta a ținut să menționeze că astăzi apar noi provocări și amenințări, inclusiv în domeniul asigurării securității.
„Pentru ca să nu cădem iar victime ale confruntării forțelor interne și externe, noi trebuie să apărăm cu fermitate interesele noastre naționale, să promovăm o politică externă înțeleaptă și echilibrată”, a conchis șeful statului.


