Lady Gaga, în vizită la Julian Assange
Starul pop Lady Gaga l-a vizitat luni pe fondatorul Wikileaks, Julian Assange, la ambasada Ecuadorului de la Londra, unde aceste este refugiat din luna iunie, scrie Agerpres cu referire la Daily Mail.

Lady Gaga a intrat în ambasada Ecuadorului la ora 19.00 şi se crede că a luat cina cu Julian Assange. Această vizită survine după ce nouă persoane care au garantat pentru eliberarea condiţionată a acestuia au fost amendate de autorităţile britanice cu suma de 93.500 de lire sterline pentru încălcarea termenilor acestei eliberări.
Australianul Julian Assange s-a refugiat pe data de 19 iunie la ambasada Ecuadorului de la Londra pentru a evita extrădarea din Marea Britanie către Suedia, unde este inculpat pentru viol şi agresiuni sexuale. El se teme că autorităţile de la Stockholm l-ar putea preda celor americane, deranjate de publicarea a mii de telegrame diplomatice confidenţiale pe Wikileaks. Assange a primit 'azil diplomatic' din partea Ecuadorului, dar nu poate să părăsească misiunea diplomatică a acestei ţări pentru că ar risca să fie arestat. Guvernul de la Quito poartă în prezent negocieri cu Marea Britanie şi cu Suedia pentru a rezolva această situaţie.


