Papa Francisc l-a vizitat pe Benedict al XVI-lea pentru a-l felicita de Paşti
Papa Francisc l-a vizitat pe predecesorul său papa emerit Benedict al o XVI-lea, care s-a retras la o mănăstire din Vatican, pentru a-l felicita de Paşti, a informat biroul de presă al Sfântului Scaun într-un comunicat citat miercuri de EFE.

Papa Francisc, ca şi în alte ocazii, l-a vizitat marţi după amiază pe papa emerit care s-a retras la mănăstirea „Mater Ecclesiae”, din Grădinile Vaticanului, după ce a renunţat la pontificatul său în februarie 2013, transmite Agerpres.
A devenit o tradiţie ca papa argentinian să-l viziteze pe predecesorul său, papa Benedict care la 16 aprilie va împlini 91 de ani, pentru a-i transmite felicitări de Sărbătorile de Crăciun sau în Săptămâna Mare înainte de Paştele Catolic.
În această săptămână papa Francisc va prezida ritualurile tradiţionale din Săptămâna Patimilor, precum Ultima Cina din Joia Mare, sau procesiunea 'Vía Crucis' de vineri, precum şi slujba de Înviere de sâmbătă şi liturghia din duminica Paştelui când va susţine şi tradiţionala binecuvântare 'Urbi et Orbi'.


