theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
6 Июля 2012, 19:44
911
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

François Hollande despre Angela Merkel: Are o personalitate puternică, dar nu tulburată

François Hollande o percepe pe Angela Merkel ca pe "o personalitate puternică dar nu tulburată", iar "contrar faţă de ceea ce se spune", relaţiile sale cu ea "nu sunt proaste", potrivit unor fragmente dintr-un material care va fi publicat sâmbătă de săptămânalul francez Marianne.

François Hollande şi Angela Merkel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
François Hollande şi Angela Merkel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am înţeles repede personalitatea sa, puternică dar nu tulburată. Ştim ceea ce vrea şi are simţul compromisului, păstrându-şi poziţia", afirmă preşedintele francez despre cancelarul german pentru ediţia de sâmbătă a săptămânalului.

"Contrar faţă de ceea ce se spune, relaţiile noastre nu sunt proaste", adaugă el. În opinia lui Hollande, la summitul european de la Bruxelles, din perioada 28-29 iunie, cancelarul a "jucat un rol preţios". "Ea a înţeles că trebuia să acţionăm în privinţa Italiei şi Spaniei, care şi-au utilizat slăbiciunea în chip de forţă", apreciază preşedintele Franţei.

În ceea ce îl priveşte pe preşedintele american Barack Obama, "el este foarte elaborat, foarte informat, dar este mai înainte de toate un american care este foarte conştient de puterea Statelor Unite", apreciază François Hollande. El afirmă că Obama "a fost complice (la poziţia franceză în cadrul UE), deoarece el are nevoie de creştere în Europa în vederea relansării activităţii (economice) a ţării sale".
Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована