Englezul care vrea să salveze Grecia a strâns peste noapte 400 000 €
Fondul englezului, care vrea să salveze Grecia de la incapacitate de plată, a crescut peste noapte cu 400 de mii de euro.

Aseară la ora 17:30 în contul deschis de Thom Feeney, erau puțin peste 150 de mii de euro, astăzi deja suma este de peste 560 de mii de euro.
Feeney a spus anterior că Uniunea Europeană este „casa" a peste 503 milioane de oameni. Și că dacă fiecare cetățean al UE va contribui cu câțiva euro, atunci vor ajuta Grecia să revină pe linia de plutire.
Englezul susţine că toţi banii din donaţii vor merge către Grecia, iar donatorii vor primi diverse „recompense", în funcţie de suma cu care contribuie. Feeney mai spune că cetățenii din Europa mai pot contribui la scoaterea Greciei din incapacitate de plată dacă cumpără produse grecești sau dacă merg să se odihnească în această țară în calitate de turiști.


