Copac de 3500 de ani, făcut scrum
Unul dintre cei mai bătrâni copaci din lume a fost mistuit de flăcări. Arborele, supranumit "Senatorul", se afla într-o localitate din statul american Florida, iar vârsta sa era estimată la peste 3500 de ani. Focul a pornit dintr-o scorbură de la baza copacului şi s-a extins rapid, fără ca pompierii să-l poată opri. În cele din urmă, bătrânul copac a fost cuprins în întregime de flăcări. Iniţial, s-a crezut că incendiul a fost urmarea unui act criminal dar, după cercetări mai amănunţite, ...

Unul dintre cei mai bătrâni copaci din lume a fost mistuit de flăcări. Arborele, supranumit "Senatorul", se afla într-o localitate din statul american Florida, iar vârsta sa era estimată la peste 3500 de ani.
Focul a pornit dintr-o scorbură de la baza copacului şi s-a extins rapid, fără ca pompierii să-l poată opri. În cele din urmă, bătrânul copac a fost cuprins în întregime de flăcări. Iniţial, s-a crezut că incendiul a fost urmarea unui act criminal dar, după cercetări mai amănunţite, experţii au eliminat această ipoteză.
Ei presupun, acum, că arborele a fost lovit de trăsnet. Acest copac era una din principalele atracții din zona respectivă.
Foto: artacunoasterii.ro


