China contraface și meduzele: Aluminiu ajuns pe mesele oamenilor
Un nou ingredient s-a alăturat pe lunga listă a Chinei de produse alimentare contrafăcute, după ce poliţia a confiscat peste o tonă de meduze „artificiale”, scrie AFP.

Animalul reprezintă o delicatesă apreciată în această ţară pentru textura să crocantă şi este adeseori servită marinată într-un amestec de oţet, sare şi zahăr din trestie.
Falsa meduză fabricată din produse chimice a fost găsită într-o piaţă din Huzhou, în provincia de coasta Zhejiang (est), a precizat administraţia locală.
Furnizorii, cu sediul în provincia vecină Jiangsu (est), au reuşit deja să vândă peste 10 tone de marfă înainte de a fi arestaţi şi au încasat peste 170.000 de yuani (23.000 de euro), potrivit sursei citate.
În total, au fost arestaţi şase suspecţi în urmă a două percheziţii ale poliţiei.
Falsele meduze aveau un conţinut ridicat de aluminiu, un element care, consumat mult timp, poate altera oasele şi nervii şi poate genera pierderi de memorie şi declinul facultăţilor mintale.
China, unde o serie de companii – uneori cu sprijinul oficialilor corupţi – ignoră normele pentru câştiguri ilicite, se confruntă frecvent cu scandaluri alimentari: ulei alimentar reciclat, alcool cu Viagra, ravioli cu insecticid etc.
Scandalul cel mai răsunător a fost cel al laptelui contaminat cu melamină care, în 2008, a provocat moartea a şase copii şi îmbolnăvirea altor 300.000.
Doi agricultori au fost executaţi, dar presa chineză a scris în 2014 că numeroşi oficiali sancţionaţi sau demişi în urmă scandalului, printre care şeful autorităţii de supraveghere a produselor farmaceutice şi alimentare Li Changjiang, au fost numiţi ulterior în alte posturi guvernamentale sau chiar promovaţi.


