Ce s-a întâmplat cu şoferul unui Audi RS6, care nu a frânat la roşu
Înregistrarea video apărută recent pe internet pare a fi făcută de o cameră de bord undeva în Rusia, acolo unde șoferii nu prea respectă regulamentul rutier. Adevărul este mai trist, căci accidentul s-a produs în Poznan, Polonia, adică într-o țară din Uniunea Europeană.

Șoferul breakului Audi RS6 de culoare albastră se deplasa cu viteză excesivă prin oraș, la o intersecție dorind să facă la dreapta fără a frâna la culoarea roșie. Pentru a depăși automobilul din fața sa, performerul german a fost nevoit să intre pe banda din contrasens, astfel că reacția lui a fost sustrasă, iar tramvaiul care ajungea în intersecție s-a dovedit a fi prea aproape pentru a putea evita impactul iminent.
Potrivit informațiilor apăruet în publicațiile locale, șoferul RS6-ului a scăpat nevătămat, în timp ce nu putem spune același lucru și despre automobilul lui, deteriorat grav pe partea dreaptă și transportat la reparație pe un evacuator. Ce-i drept, tramvaiul a revenit la funcționarea normală în mai puțin de o oră!
Ne pare rău de faptul că un break magnific precum este Audi RS6, cu al său V8 twin-turbo de 4.0 litri ce livrează 560 de cai putere, ajunge uneori și în mâinile șoferilor iresponsabili, care nu respectă regulamentul rutier și pune în pericol chiar și viața celor din jur.


