theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
13 Июня 2016, 21:44
1 144
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Bătaie între suporterii români la Paris. Nouă microbişti au fost reținuți

Nouă suporteri ai naţionalei României participantă la Campionatul European de fotbal au fost reţinuţi de autorităţile franceze după o altercaţie, şapte dintre ei au fost puşi în libertate, informează Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat transmis de Digi24.

Bătaie între suporterii români la Paris. Foto:digi24.ro
Bătaie între suporterii români la Paris. Foto:digi24.ro

"Ca urmare a demersurilor întreprinse de către Ambasada României la Paris, prin intermediul ataşatului de interne din cadrul misiunii diplomatice, pe lângă autorităţile competente franceze, a rezultat că în urma altercaţiei au fost reţinuţi nouă cetăţeni români. Şapte dintre cetăţenii români au fost ulterior puşi în libertate, pentru alţi doi fiind prelungită măsura reţinerii. Până în acest moment, niciunul dintre cetăţenii români nu a solicitat asistenţă consulară din partea Ambasadei României la Paris.

În prezent, la nivelul misiunii diplomatice române nu există informaţii despre existenţa unor cetăţeni români, suporteri ai naţionalei României, spitalizaţi în unităţi medicale din Paris.

În contextul Campionatului de Fotbal EURO 2016, Ambasada României la Paris este în legătură permanentă cu autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţă consulară de specialitate, în limita competenţelor legale.

Reamintim că  Ministerul Afacerilor Externe, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne şi cu Federaţia Română de Fotbal, au realizat şi publicat un Ghid pentru Campionatul European de Fotbal 2016, cu informaţii utile dedicate suporterilor români care se vor deplasa în Franţa", se arată în comunicatul Direcţiei Purtător de Cuvânt şi Comunicare din cadrul MAE. 

Membri ai galeriilor Steaua şi Dinamo s-au bătut, sâmbătă, la Paris, într-un local, a doua zi după meciul de deschidere al Euro-2016, Franţa - România, a scris digisport.ro. Potrivit prosport.ro, unul dintre cei doi fani români cărora li s-a prelungit reţienerea este rugbistul Andrei Florescu, legitimat la CSA Steaua.

Reprezentativa României a fost învinsă de selecţionata Franţei, scor 2-1 (0-0), în primul meci al Campionatului European, disputat, vineri, pe Stade de France. Tricolorii vor juca, miercuri, de la ora 19.00, cu Elveţia, pe Stadionul Parc de Princes, al doilea meci din Grupa A.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована