Va participa la Jocurile Olimpice cu vârsta de 71 de ani
Călăreţul japonez Hiroshi Hoketsu a uimit lumea sportului, obţinând biletele pentru Jocurile Olimpice de la Londra din vară, în pofida vârstei venerabile pe care o are, 70 de ani.

Hoketsu a participat şi la ultimele Jocuri Olimpice, de la Beijing, fiind şi atunci cel mai vârstnic participant. Potrivit Federaţiei Japoneze de Echitaţie, Hoketsu, care va împlini 71 de ani la sfârşitul acestei luni, a obţinut calificarea pentru Londra clasându-se pe primul loc în ierarhia individuală a dresorilor din zona Asia-Oceania, menţionată de Federaţia Internaţională de profil.
Interesant este că el mai are la activ două participări la Olimpiadă, prima în 1964, la JO de la Tokyo, când a terminat pe locul 40, iar a doua la 44 de ani distanţă, la Beijing, în 2008, când a fost al 9-lea la dresaj pe echipe şi al 35-lea la dresaj individual.


