Surpriză în Cupa Moldovei
S-au disputat partidele din șaisprezecimile de finală ale Cupei Moldovei la fotbal.

Surpriza din cadrul acestei faze a competiției a fost produsă la Nisporeni, unde Speranța a reușit să elimine surprinzător formația Saxan Ceadâr Lunga. Elevii tehnicianului ucrainean Vladimir Lyutii au dominat teritorial partida însă nu și-au putut fructifica multiplele ocazii de gol create la poarta lui Țurcan. Golul victoriei pentru Speranța a fost marcat de Cerescu în minutul 60 care a transformat perfect o lovitură de la 11 metri.
Într-o altă partidă s-au întâlnit formațiile Victoria Bardar și Academia Chișinău. În timpul regulamentar echipele nu au putut marca, iar partida a intrat prelungiri. Elevii lui Vladimir Vusatîi au reușit să învingă prin dubla înscrisă de Zlatan în minutele 103 și 113.
Zaria Bălți a acces în optimile de finală a cupei după o victorie convingătoare repurtată împotriva formației Sfântul Gheorghe, cu scorul de 3-0. Partida s-a disputat la Suruceni.
Singura reprezentantă din Divizia B în următoarea fază a competiției va fi echipa FC Sângerei. Formația din nordul Moldovei a învins la limită gruparea FC Spicul din Chișcăreni, cu scorul de 2-1. În componența lui Sângerei o dublă a reușit mijlocașul în vârstă de 19 ani, Ion Laevschi.


