Sorana Cârstea s-a calificat în turul II la US Open 2012
Românca a revenit după ce a fost condusă cu 1-0 la seturi, pentru a o învinge cu 4-6, 6-2, 6-2 pe Sabine Lisicki, a 16-a favorită a ultimului turneu de Mare Şlem al anului.

Sorana a deschis turneul de la New York pe terenul 13. Ea şi Sabine Lisicki au intrat pe teren la ora 11:00. Soare, teren albastru, spectatori în tribune, ultimul turneu de Mare Şlem al anului şi două jucătoare dornice să treacă cu bine de primul tur.
Sorana, cea îmbrăcată în galben, n-a debutat lin. Şi-a pierdut prima serviciul, lăsînd-o pe adversara ei să se distanţeze. Însă nu a fost o problemă gravă pentru că era un set al break-urilor, cinci la număr. Pe cel decisiv l-a reuşit Sabine Lisicki în game-ul al nouălea. 5-4 şi apoi a servit pentru primul set. Dar n-a fost un set dominat clar de a 23-a jucătoare a lumii.
Românca a lovit şi ea cu forţă, a stat pe linia din spate şi a lovit cît a putut, a variat. Apoi a crescut şi mai mult în joc, făcînd multe puncte cu reverul. S-a desprins şi apoi a încheiat setul al doilea cu 6-2. Decisivul tot ea l-a început. 1-0, 30-30 pe serviciul lui Lisicki şi ploaia a venit furioasă în oraş după o oră şi 20 de minute.
Cerul s-a întunecat, vîntul a început să bată, iar aversele au fost violente. Un început nu tocmai roz pentru un turneu de Mare Şlem. În ultimii ani însă, la US Open a tot plouat, aşa că nimeni nu a fost surprins. Jucătoarele s-au îmbrăcat şi au fugit repede la vestiare.
Aproape trei ore a plouat în Big Apple. Apoi soarele a revenit, terenul albastru s-a uscat şi meciul a continuat. Sorana a avut picioarele mai aproape de hard, a făcut imediat break-ul, care a ajutat-o să se desprindă. Chiar dacă Sabine a avut şanse să revină, Sorana a strîns pumnul şi loviturile bune şi şi-a ţinut serviciul de fiecare dată.
Mai mult, ea a avut trei mingi de meci pe serviciul adversarei, pe prima a ratat-o, iar apoi Lisicki a făcut dublă greşeală, pecetluind meciul în favoarea româncei, 4-6, 6-2, 6-2. Sorana a dat autografe, a zîmbit reţinut.
În turul următor ea o întîlneşte pe Anna Tatişvili (73 WTA) din Georgia. Povestea americană continuă şi în acest an pentru Sorana.
Halep şi Edina Galovits merg şi ele mai departe
Alte două jucătoare din România au avut prestaţii extraordinare aseară, la New York. Simona Halep şi Edina Gallovits s-au calificat şi ele în turul doi, după victorii confortabile.
Halep a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 7-5, 7-6 (7/5), după aproximativ două ore, pe Iveta Benesova (Cehia), poziţia 63 în ierarhia mondială.
În turul doi, Simona Halep o va întâlni pe Nadia Petrova (Rusia), cap de serie numărul 19 şi locul 22 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-3, 7-6 (7/3), de Jarmila Gajdosova (Australia), poziţia 99 în clasamentul mondial.
Pentru calificarea în turul doi la US Open, Halep va încasa un cec în valoare de 37.000 de dolari şi o sută de puncte WTA.
La rândul său, Edina Gallovits s-a impus, tot în două seturi, în disputa cu S. Voegele, scor 7-5, 6-4. În runda secundă, Edina va da piept cu Samantha Stosur, cap de serie numărul 7 şi câştigătoarea de anul al competiţiei de la Flushing Meadows.


