Şi-a implicat fetiţa de 10 ani să ia mită două milioane de dolari
Două milioane de dolari au fost vărsaţi în contul fiicei de 10 ani a unui membru FIFA, înaintea atribuirii Cupei Mondiale de fotbal din 2022 emiratului Qatar, afirmă cotidianul german Bild, care publică, începând de marţi, raportul anchetatorului independent Michael Garcia.

Într-un extras al articolului, dat publicităţi luni seara, jurnalul de mare tiraj asigură că a intrat în posesia raportului de peste 400 de pagini al fostului procuror american privind atribuirea Cupelor Mondiale Qatarului (2022) şi Rusiei (2018), care nu a fost niciodată dat publicităţii de către FIFA.
Conform Bild, raportul Garcia relevă că un fost membru executiv (al instanţei mondiale) i-a felicitat pe membrii Federaţiei din Qatar şi le-a mulţumit prin e-mail pentru un virament de mai multe sute de mii de euro, imediat după atribuire a competiţiei către Qatar.
"Două milioane de dolari, de provenienţă necunoscută, au aterizat, de asemenea, în contul de economii al fiicei de 10 ani a unui membru al FIFA", continuă ziarul german.
Bild adaugă că "trei membri executivi ai FIFA, care au dispus de drept de vot, au mers la o petrecere la Rio, într-un avion privat al Federaţiei de fotbal din Qatar, înaintea votului pentru atribuirea competiţiei".
Contactată de AFP, Federaţia Internaţională de Fotbal a subliniat că nu doreşte "să reacţioneze la cald", conform purtătorului său de cuvânt.
![]()
Cel mai mare centru sportiv din lume, Aspire Academy, o organizaţie din Qatar, a fost, de asemenea, "implicat într-o manieră decisivă în manipularea membrilor FIFA care dispuneau de drept de vot", completează ziarul.
Atribuirea organizării Cupei Mondiale din 2022 emiratului Qatar, decisă în 2010, a generat polemici încă de la început, fiind înconjurată de numeroase acuzaţii de corupţie.


