Se termină `Era FC Barcelona`? Catalanii, eliminați din LC de Chelsea
Surpriză de proporţii în semifinalele Ligii Campionilor. Chiar dacă a pierdut manșa tur, 1-0, la Londra, întreg mapamondul era convins că FC Barcelona va reuși să elimine Chelsea în meciul de pe Camp Nou, dar nu a fost așa, londonezii au reistat eroic, în 10 oameni, chiar reușind să nu piardă meciul, scor 2-2, calificându-se în marea finală.

După ce au fost învinşi de Real Madrid în Primera şi au pierdut aproape orice şansă la titlu, iată că la trei zile distanţă, Barcelona este eliminată şi din Liga Campionilor.
Fantasticul Lionel Messi i-a „îngropat” pe catalani, după ce i-a făcut mari de atâtea ori. A greșit multe pase, a ratat un penalty la 2-1, iar per total a avut două bare. Căderea Barcelonei este, de fapt, criza lui Messi, omul care scoatea din joc cu atâta ușurință adversarii și care puncta în momentele importante. Messi iese din competiție cu 14 reușite izbutite în această stagiune.
La fel ca la victoria din tur cu 1-0, Chelsea s-a apărat supranumeric, dar a făcut-o cu calm chiar și în 10 oameni (Terry a fost eliminat în minutul 37, iar albaștrii au încasat, în total, 6 „galbene”). Londonezii au avut liniște de joc și siguranță defensivă, iar spaniolii au fost haotici și impreciși.
Chelsea a lovit când trebuia, în prelungirile fiecărei reprize, prin Ramires și prin Torres. Atacantul spaniol a punctat în Ligă atât împotriva celor de la Real, cât și în poarta Barcelonei. Chelsea are însă o problemă mare: Terry, Meireles, Ramires și Ivanovici nu vor juca în marea finală, fiind suspendați.
Presa a scris după meci:
"Un alt eşec al Barcelonei", scrie ediţia online a celor de la Marca, în timp ce cotidianul AS transmite mesajul: "Adios Barcelona".
Cotidianul de casă al Barcelonei, Sport.es, scrie în ediţia online: "Catalanii spun adio unui alt vis în acest sezon".
Englezii de la Dailymail îi laudă pe jucătorii lui Di Matteo, cu un plus pentru Torres, care a marcat golul decisiv de 2-2: "Albaştrii au luptat până la final, iar lovitura lui Torres a salvat echipa după nebunia lui Terry care a încasat un cartonaş roşu".


