Naţionala feminină de fotbal a Moldovei a pierdut al doilea meci
Naţionala feminină de fotbal a Moldovei a suferit înfrângere în cel de-al doilea meci din preliminariile EURO 2017.

Selecţionata pregătită de Alina Steţenco a fost învinsă de către Letonia, dar a rămas pe primul loc în grupă.
Singurul gol al partidei jucate la Vadul lui Vodă a fost marcat de către fotbalistele din Letonia la mijlocul primei reprize. În celălalt meci jucat în cadrul grupei 1 preliminare, Lituania a învins Luxemburgul cu 2-0, partidă care s-a disputat la Orhei.
Amintim că în prima etapă, Moldova a învins cu 2-0 Lituania, iar Luxemburg a trecut cu 4-3 de Letonia. Astfel, după două etape, toate cele trei formaţii sunt la egalitate de puncte, fiecare având câte trei puncte. Echipa Moldovei este pe primul loc în grupă, deoarece are un golaveraj mai bun decât celelalte reprezentative.
În faza următoare a preliminariilor se califică doar echipa care va câştiga grupa. Astfel, naţionala noastră trebuie să învingă joi, în ultima etapă, Luxemburgul cu cel puţin acelaşi scor cu care se va încheia partida dintre Letonia şi Lituania. Moldova poate încheia grupa pe primul loc şi în cazul în care ambele partide de joi se vor încheia la egalitate.


