Dueluri de vis în Liga Campionilor! Meciurile pe care nu trebuie să le ratezi
Liga Campionilor revine cu doua partide de vis. Real Madrid va infrunta frigul de la Moscova in partida cu TSKA, in timp ce Napoli o va intalni acasa pe Chelsea Londra.
Galacticii de la Real Madrid se plang de frigul de la Moscova si de terenul artificial de pe Lujniki. Jose Mourinho nu este nici el multumit de conditii. „Nu ne permitem sa glumim, este vorba de Champions League. Tratam meciul cu maxima seriozitate si vom iesi pe teren cu tot ce avem mai bun”, a declarat portughezul.
Din tabara spaniolilor o absenta importanta este Lassana Diarra. De partea cealalta, rusii se vor baza pe o defensiva bine organizata, dar nu vor uita nici de atac. Varfurile Musa si Doumbia reprezinta principalele pericole pentru poarta lui Casillas. Meciul dintre cele doua formatii va incepe la ora 19 si se va desfasura pe o temperatura de -12 grade Celsius.
La ora 21 si 45 de minute ne asteapta un alt duel tare din optimile Ligii Campionilor - dintre Napoli si Chelsea. Cele doua se intalnesc pentru prima data in istorie. Napoli are un joc redutabil pe teren propriu in cupele europene, fiind neinvinsa din 2008. Fara a fi intr-o forma foarte buna, Chelsea se bazeaza pe experienta, aflandu-se in optimile competitiei pentru a 9-a oara consecutiv.
Italienii se pot bucura de disponibilitatea tuturor jucatorilor, in timp ce de la londonezi va lipsi Ashley Cole, iar John Terry asteapta aprobarea doctorilor.


