Croația face legea în grupa Spaniei și Italiei
Echipa națională de fotbal a Croației a profitat de remiza dintre Italia și Spania din prima etapă a Grupei C de la EURO 2012 și a pus stăpânire pe șefia grupei, după ce s-a impus categoric, scor 3-1, în fața Irlandei.

Croații au început tare meciul şi au marcat cel mai rapid gol de până acum al turneului, în minutul 3, când Mandzukic a trimis cu capul din interiorul careului, iar portarul irlandezilor, Shay Given, a fost prins pe picior greşit.
Egalarea a venit în minutul 18, St Ledger înscriind tot cu capul, în urma unei lovituri libere din partea stângă. Perisic şi Modric au încercat să-şi readucă echipa în avantaj cu şuturi de la distanţă, dar Given a fost de fiecare dată la post, înainte ca Jelavic să puncteze cu două minute înainte de pauză, la o fază la care irlandezii au protestat, considerând că atacantul lui Everton se afla în offside.
Croaţii au început la fel de tare şi partea a doua, iar în minutul 48 Mandzukic a făcut dubla, din nou cu o lovitură de cap, dar şi cu noroc, mingea trimisă de jucătorul de 26 de ani intrând în poartă după ce l-a lovit pe Given.
Cu un avantaj de două goluri pe tabelă, naţionala Croaţiei nu a mai forţat, permiţându-le irlandezilor să preia iniţiativa, însă arbitrul olandez Bjorn Kuipers nu a acordat un penalty evident la faultul lui Schildenfeld asupra lui Robbie Keane, în minutul 63.
Distribuțiile de start:
IRLANDA: Given - O'Shea, St. Ledger, Ward, Dunne - Whelan, McGeady, Andrews, Duff - Doyle, Robbie Keane. Rezerve: Westwood, Forde, Kelly, McShane, O'Dea, Gibson, Hunt, Green, McClean, Walters, Long, Cox.
CROAŢIA: Pletikosa - Srna, Corluka, Schildenfeld, Strinici - Vukojevic, Rakitici, Modrici, Perisici - Jelavici, Mandzukici. Rezerve: Kelava, Subašići, Šimunići, Buljat, Vrsaljko, Vida, Pranjići, Badelj, Dujmovići, Kranjčar,Kalinići, Eduardo.


